O fabulă cam neconvenţională
by A.A.Sz.
Iată, cum într-un colţ de stepă banală…o idilă ciudată se-nfiripă…
Fabula de faţă o să prezinte, din multe unghiuri şi fără prea mari menajamente,
Povestea plină de-nvăţăminte a unui cangur aiurit şi fără minte.
Un macropod nătâng, idealist, cu sângele fierbinte,
Ba, aş putea s-o spun: uneori jenant de prostovan, un biet visător naiv,
În plus şi cam nebun şi, precum am mai spus, cam temeperamental…
Trăsături ce, totuşi, garantat, nu-l fac banal!
Romanticul bezmetic, înzestrat c-o imaginaţie cam bogată
Îşi fixă privirea tâmpă şi mintea-i cea dilie şi pătrată,
Pe-o visatoare, tăcută, biată şi nevinovată, blondă, suricată.
Vai, tolomacul cangur, pierdut cu capu-n nori, era de- dreptul damblagit
Fiind de ideea de “dragoste” îndrăgostit
El şi crezu că, iată, nesperat şi în sfârşit
Sufletul pereche, “iubirea vieţii”, în suricată l-a gasit!
Cu firea sa nespus de romanţioasă…o văzu pe suricata “cea aleasă”
“Un îngeraş al soarelui”, neînfricată, dreaptă şi integră…
Incapabilă de compromisuri, foarte isteaţă, gentilă, francă şi justă
Cea mai savuroasă, suavă suricată…o minunată, nobilă mangustă…
Nici nu gândea cu ce durere-n suflet va descoperi, el, cangurul, însă,
O cu totul altă fire într-însa…
Una perversă, vicioasă şi soioasă…ascunsă, chiar extrem de găunoasă!
Şi iată, dar, nătângul şi naivul macropod, cu mintea-i fleaşcă fluturând prin nori
N-avea habar că micuţa lui, adorata suricată, era, deja, de ceva timp îmbârligată
Cu o hienă sură, versată şi pătată, teribil de parşivă…şi cu un statut de femeie măritat-nemăritată!
Deşi întreaga stepă pe cangur l-a avertizat (nu de puţine ori) şi faptul evident i l-a tot repetat…
(Prostul satului…doar toata lumea ştie… fumul fără foc nu vine…!)
El nu şi nu…!Nu se putea! Aşa un pardox el nu credea…!
Doar hiena era, totuşi, măritată, deci luată…şi c-un puiuţ adolescent de blana-i sură ataşată
Şi-apoi când neliniştea i se agravă…şi nu se mai putu abţine, se-ncumetă şi se documentă
Nu se lăsă până nu fu şi hiena sură întrebată, iar hiena foarte indignată iată cum i se lamentă:
“E-o calomnie! Ce stupoare! Cum îşi permite stepa, oare, să mă discrediteze…?
E drept că sunt aproape divorţată, dar nu sunt eu cea vinovată…
Căci soţul meu e cel ce a decis să se distreze…
Şi din cuibul de iubire, fără suflet, să mă-ndepărteze…
Parol, eu sunt cea nemângaiată şi uite cât sunt eu de supărată…!”,
Spuse hiena bosumflată, de-a dreptul agitată şi mai că fu, de indignare, de propria-i salivă înecată.
C-un astfel de răspuns, cangurul de-a-ndregul lămurit…şi mulţumit…din cel moment nu s-a mai sfiit
Ca să “curteze” şi toate eforturile sale să fixeze şi axeze în jurul micuţei suricate!
Cangurul, în nebunia-i mare, zilnic, în jurul suricatei se rotea…pleoapele-şi, de zor, le fâlfâia
Încercând inima să-i cucerească… din pozne, flirturi şi din tachinări el n-o slăbea!
Suricata la rândul ei, din când în când îi răspundea la jocuri…macropodei
Căci, uneori, îi convenea, se folosea de cangur, în varii scopuri,
S-acopere idila cu hiena…pe alocuri…
Dar, iată că, văzându-şi micuţa, suricată neajutorată…mult peste gustul ei de asaltată…
Hiena sură şi pătată, nu trebui prea mult să fie-nduplecată…
Fu lucru hotărât, micuţa suricată, de cangur trebuie musai apărată!
Căci e blajină şi plăpândă, iar cangurul e prea cu mintea înfocată.
Nu vru, pe semne, să vază pe biata meerkată aşa de tânără asfixiată…!
(Buna samariteancă…)
Cu siguranţă, puternic, de instinctul ei matern fusese ea lovită-n uriaşu-i stern!
Şi se-nvoi cu suricata, cea supusă şi exasperată, pe cangurul amorezat ca să-l doboare.
Să-l lecuiască de a sa iubire deja-n floare…de-a pururi să îi stingă din suflet vaşnica dogoare!
Căci evident, suricata, în idila lor ciudată, este iapa, iar hiena armăsarul!
(Suricata blondă-i Desdemona, iar hienei ii revine, iată, rolul gelosului maur Othello…!)
Şi astfel se puse pe fapte hiena cea sură, abilă şi experimentată…
Şi reuşi să şi-l apropie ca şi amic pe turmentatul de amor, nătângul macropod…
Nebănuind nici un complot şi cum credea fără cârtire, că hiena vrea sinceră prietenă ca să îi fie…
Nesuspectând… că prin “fapte şi intenţii bune” se infiltră în viaţa sa…o asasină de renume
Însăşi celebra, Majestatea Sa Hiena, Prea Marinimia-Sa!
Şi-apoi de unde el să banuiască, când ea îl introduse până şi în casa sa,
Astfel ajunse ca să îi cunoască teribilei hiene chiar toată şatra…şi familia!
Unde era ca să mai pui, că suricata şi hiena, pentru cangur, reprezentau prieteni vechi şi buni…
Şi-n felul ăsta îndrăgostitul mai spera că o să i s-ofere oportunitatea, poate…asta este şansa lui…
Să vază pe mangusta lui iubită…şi de sâmbata până luni…!
Care vra’ să zică, calculând fiece pas perfida carnivoră, se-mprieteni cu macropodul, aşa, la catarmă
Nu se sfii să îi gătească şi să îl servească cu dulci clătite sau chiar cu câte-o savuroasă zeamă…,
Iar naivul cangur privea hiena ca pe-o soră, confidentă şi plus chiar şi o formidabilă mentoră!
(Şarpele încălzit la sân)
Tot timpul ăsta hiena, fără scrupul şi onoare, se gândi…cum altfel decât, oare:
“Apropie-ţi de suflet toţi prietenii…duşmanii şi rivalii însă şi mai şi…!”
(Căci, în opinia hienei: în razboi şi-amor …ce mai conteză un omor?)
Precum se ştie, hiena fiind o fiinţă cam parşivă oportunistă şi duplicitară…
Deşi spunea ea suricatei cam tot ce ea cu macropodul, mai deunăzi, ei discutară
Şi copios, desigur, cei doi, pe cangur, îl ironizau de pe la spate,
În dese rânduri, împreună, în bărbi ei se hlizeau…pe înfundate!
Pe scurt: pe prostovanul macropod îl terfeleau şi îl batjocoreau cu nesfârşită răutate!
Şi în momentele lor intime, cu poveşti din viaţa cangurului, vajnic ei se desfătau,
Plictisul cel cotidian, prin astfel de proceduri ingenioase, cei doi amanţi abjecţi, mai alungau…,
Însă hiena, probabil, chiar de însăşi blegita şi veştejita suricată (cum mai târziu mărturisi),
Devenind ea mult prea plictisită…
Dorindu-şi, pe semne, o escapadă nebună… o ieşire flambantă din veşnica rutină…
Doar nu găsea, în astă idee “divină” şi fantastic de “nevinovată”-n viziunea ei, chiar nici o vină!
Taman aşa! …se gândi hiena …:“Ce bine mi-ar prinde…Ce mult mi-ar mai plăcea…
Un fabulos menaj- a- trois!”
Că viaţa-i scurtă, mult prea fadă şi plină de momente triste…Ei, şi ce?
E chiar normal, din toate-un pic, macar odată, din ele, ea, să mai şi guste….!
Cangurul nici bănuia … şi ce e şi mai amuzant e:
Că nici măcar pe biata mangustă verde… mintea LA ASTA n-o ducea!
Iată dar, hiena versată, sură, experimentată (cândva lucrase şi ca secretară),
Se dovedi, de astă dată, cam negândită şi cam tută…
Pe fragedul, zemosul şi de-acum deja de-a dreptul interesantul cangur, urma să-ncerce să-l seducă!
Şi după lungi peregrinări, mese festive, cadouri şi excursii…
Şi după unele timide confesări…de ambele părţi…interesante şi foarte ample discuţii…
Acelaşi “ucigaş plătit” (Nota Bene: hiena!) devine cam nesăbuit
Şi nici mai mult nici mai puţin…se declară, subit, de victimă îndrăgostit!!!
(Vezi, nu săpa tu groapa altuia…să nu cazi tu, cumva, în ea!)
Îl ridică pe cangur în slăvi, elogii mii îi aducea… şi ca şi ofrande sacre la picioare i le-aşeza…
Cu tot felul de trufandale-l răsfăţa…cu vorbe languroase îl curta şi zi de zi cu zeci de telefoane-l asalta!
(Se lipiră unul de altul … ca şi camaşa de spinare!)
Din ăst’ moment săraca-ncornorată suricată se trezi, un pic mai multe pic-uri, de “dezinformată”…
Să râzi pe înfundate, să te îndoi de burtă sau poţi chiar să te laşi, de vrei, pe spate…
Hiena sură se facu “autonomă” pe toata distracţia…şi cât-absurditate…
Suricata fiind lasată afar’ după uşă…cât doar ca ea sa afle de vreo altă savuroasă “noutate”!
Nici bănuia mangusta, de felul cum hiena lui cea dragă, găsi de cuviinţa să “trateze”
Pe exuberantul cangur…ca, pe veci, pe ea, blonda suricată…să nu mai băloşeze…!
Dar bietului cangur îi era de-a dreptul imposibil să uite de dragostea nemăsurată…
Ce el constant şi cu-atâta încăpăţânare suricatei, în suflet, i-o purta dulce, suavă iubire netulburată!
(Dragostea este uneori oarbă…alt truism)
Nenorocitul de el, cu limba scoasă de un cot…leşinatul cangur…
Încă, cu toate relele şi respingerea făr’ suflet a mangustei, mai spera la un bun augur!
Formidabil e că…nici gândea, biata molâie suricată, aşa un fapt fenomenal:
Că din “curtenitor”, bietul cangur …Don Quijote fără cal, devenise (fără voia sa, desigur)
Nici mai mult nici mai puţin decât: un crunt şi inegal “rival”!
Saraca macropodă cam buimăcită, de dragoste fiind atât de tare ameţită
Şi fiind totuşi de hiena “prietena adevartă” teribil ataşată…
Începu sa fie chinuit şi-n suflet foarte împărţit…căci nu ştia acum, ce şi cum, dar, el să facă…?
Pe prietena hienă, în orgoliu, el să n-o ranească…,
Dar era mult prea absurd şi de-a dreptul imposibil ca surogată de “iubit” să o primescă!
(Pe cine laşi să trăiască…nu te lasă el pe tine să trăieşti)
Şi-apoi de suricată era el, macropoda, teribil de amorezată…
Din mintea lui, hiena, n-a reuşit s-o scoată, din suflet… nu i-a extirpat-o…
Şi indiferent de circumstanţe şi ce s-ar fi-ntâmplat…pe suricată tot n-ar fi trădat-o!
Hiena perversă şi versată, de şantaj sentimental, în repetate rânduri, ea se folosi
Cu devoţiunea în moalele capului, ferm, cangurul lovi…
De mila hienei care plânse şi poza distrusă cu sufletul ei “mare” întristat…
Căci era atât de singură şi de nefericită…părăsită fiind de-al său bou bărbat
Nătângul cangur, trist şi el la rându-i…fu mult înduioşat,
S-a lăsat înduplecat şi de câteva ori de hiena s-a lasat şi sărutat şi-mbrăţişat…
(Cu multă patimă hiena urechea cangurului a lins-o şi chipul i l-a “devorat”)
Căci, iată, cum era ca sufletul potăii să i-l frângă,
Când chiar şi lui mai că-i venea să plângă…?
Povestea hienei de soartă crunt lovită, de-un soţ hain fiind ea părăsită…tanjea si ea să fie-un pic iubită…
Şi n-are face, frate, regnul, vroia doar un strop de afecţiune …
Şi să se simtă ocrotită, pretindea hiena cea perfidă si smintită!
Căci pentru ea, hiena, nu contează nici măcar chiar “ambalajul”…ce-i păsa ei ce spune anturajul?
“Voi cere soţului meu să facem un act notarial…
Să pot să mă bucur şi eu de libertate, ca şi el, nestingherită!
Am şi eu dreptul meu să fiu, în viaţa asta, fericită!”
(Cu sigurantă boul i-ar da şi hotărârea judecătorească…chiar cu generozitate,
De-ar afla de viaţa obscură a hienei, pun pariu, măi frate!)
Astfel că într-o zi, găsindu-şi mult curaj îi spuse cangurului:
“Hai înfruptă-te, iubite cangur, fără frică…căci, uite, o spun chiar fără de ruşine…
Nebunatic mic…când tu îmi eşti aprope, eşti lângă mine…şi blana se ridică, de emoţie, pe mine!
Iubirea mea e pură si o să te ajute să evoluezi …! De ce să fii prost si să paşti doar iarbă, plante verzi?
Când carnea e aşa de săţioasă, hai îndrăzneşte…gust-o, ca să vezi, cât este ea de savuroasă!!!”
Degeaba macropodul hienei îi spunea…că lui carnea chiar nu ii priia…
Şi nici măcar cu toată bunavoinţa, gustul searbăd, nu-i plăcea…!
Zadarnic, luni de zile, biata macropodă încerca s-o lămurească pe hiena cea libidinoasă,
Că-i inutil, el doar iarba verde o adoră şi pe hienă chiar o şi imploră într-o bună zi de august:
”Da’ mai lasă-mă în plata mea! Că-mi vine să te dau cu Oust!”
Să ştii…că oricât de mult ai încerca nu poţi ca să transformi ,
Decât dintr-o pornire ori nativă ori benevolă…o biată ierbivoră-n carnivoră…!
Aşa că, dacă vezi că tot nu merge…Nu mai încerca!
Dar hiena din fire scoasă…când văzu că nu fu înţeleasă
Şi nici prea mult succes nu avusese cu “afecţiunea sa “
Începu pe cangur să îl chinuiască prin gelozie,
Lăsând doar pic să se-ntrevadă relaţia jegoasă cu suricata lui cea fadă.
Vai, bietul cangur devenise cam descumpănit si nici nu mai ştiu ce să mai creadă…
Când hiena-i spuse într-o zi: “Păi, suricata nici nu-ţi este potrivită…!
Nu ar putea să te facă, ca mine, deşteaptă-te, macropodă proastă, fericită!”
Ea n-ar ştii să te aprecieze, nu e sensibilă, e chiar o brută…sigur ştiu…dar pe ne-ncercate…
Şi n-are nimic ce să-ţi ofere…pe când eu, sunt netedă pufoasă… şi nespus de-afectuoasă!
Poate nu par, căci, nu sunt, poate, eu aşa frumoasă, dar să ştii că sunt nespus de savuroasă…!
Şi-apoi…eu te voi amuza cu jocuri…vom face excursii frumoase în varii locuri…
(Dunărea, par examplu…picnic-uri nocturne…filme de Almodovar…jocuri)
Hai, nu mai fii fiinţă aşa de-orgoliosă, acceptă oferta asta generoasă!
Unul cu altul ne vom delecta şi îţi voi oferi totul la scară mare…
Ceea ce suricata nici visează…insipida…habar n-are!
Crede-mă, măi frate, ce mai pui că meerkata e şi teribil de indecisă
Şi doar fuge ca o laşă de tot ce implică cât de mică responsabilitate…e o fricoasă!
Ea nu te iubeşte cum te iubesc eu şi ea chiar nici te preţuieşte…mi-a spus-o: pentru ea eşti O NIMICA!
Pe când, uite, eu, să fiu în locul ei…te-aş devora de viu…mai ceva ca şi termita!
Eu ţie binele ţi-l vreau…doresc ca tu să creşti spiritual…Trăieşte clipa!
Hai, înfruptă-te din mine sau cel puţin mă lasă…să mă-nfrupt doar eu din tine!
Căci te iubesc nespus…hai, vino! Uneşte-te cu mine şi eu te voi purta pe palmele astea (uriaşe)-n zbor spre fericire!
Şi-apoi, uite, eu pe băloasa suricată o cunosc ceva mai bine…
Şi sincer nu e chiar deloc demnă, vrednică de tine! Tu meriţi mult mai mult…IA-MĂ PE MINE!
Apoi, când văzu că n-are altă scăpare…întoarse foaia şi se lamentă hiena, cu sinceră mirare:
“Zău, nu-nţeleg cum suricata dumitale are aşa succes l-atâtea bestii ş-animale!?
Căci privind-o de aproape…suricata, biata, e cam păroasă, lipsită de proteză şi, sincer, cam plictisitoare…
Veşnic eu trebuie să joc în public rolul de Seherezada…eu fac întotdeauna atmosfera…căci e atat de seacă, patrupeda!”
Sincer, măi cangure, mi te închipuiam mult mai destupat la minte,
Dar m-am înşelat…eşti cam tâmpit şi limitat…da, ţine minte!
Şi-n felul ăsta cangurul de stresat…mai că nu-i venea să creadă că totul e aievea…că este chiar adevărat!
De hiena cu-ale ei “ciudate oferte şi ifose” simţindu-se cam des el abuzat
Şi după coşmaruri şi-ndelungi chinuri, descumpănit după destule “toane” ce i le-a îndurat…
Bietul de el ajunse mult şi mult prea suprasaturat şi într-o zi s-a-nfuriat şi…
Văzând că hiena nu-nţelege că n-o vrea de surogată pentru adorata şi iubita suricată…
Şi din suferinţe crunte şi dintr-un supliciu-n cert indiciu….renunţând cu oroare la “prietenia ei”
Îi administră-ntr-o bună zi hienei un categoric şut în fud…de o zbură la Maciu Piciu, adică…la locul ei!
Îşi luă în acelaşi timp cu mare greu şi cu regrete gândul şi de la suricată…
Căci o văzu, dezamăgit, chiar nesinceră şi aliată foarte ataşată…hienei, acea libidinoasă pătată, blestemată!
Povestea-ntreagă pe cangur mult la măcinat…şi se vedea în dragoste neconsolat,
Realiza că fusese de hienă crunt trădat şi de suricata lui iubită desconsiderat…,
Iar suricata chiar se dovedi a fi precum hiena, în repetate randuri, i-o marturisi… prost aluat
O jivină fără multe de-oferit, o decăzută cu mii de vicii şi bălăcită-n degradare…înfundată în rahat
Şi la toate astea adăugat, mai era şi-nfumurată…nu era destul că era proastă…era şi fudulă toanta!
Căci, dacă judecăm bine, suricata ieşi mult mai şifonată decât cangurul în astă povestire…
Pentru că hiena o ţinea de proastă, îi fu chiar foarte uşor, un an întreg, de păcălit,
A încornorat-o mai rău decât pe-un bou comunal tâmpit…şi reputaţia ei în societate grav de tot ea i-a ştirbit!
Probabil atunci când se îmbârligase cu hiena cea patată şi versată …suricata fu virgină…
Lasă, atunci, totuşi, fiind neexperimentată…nu poţi să-i bagi bietei prea mult de vină!
(Păcate fără vină)
Cangurul se putea măcar justifica că el nu cunoştea de la-nceput, de-ntregul, toată “problema”,
Din cauza iubirii fusese mult orbit şi asta îl împiedicase mult în a rezolva, urgent, dilema
Spre deosebire de suricată, el, nu o cunoştea de multa vreme pe nimfomana de hienă!
Deşi-ntâlnise mulţi semeni răi prin pelegrinajele sale, pe mai mult de jumătat-de emisferă, negreşit,
Atâta decadenţă, manipulare amestecată cu o josnică insolenţă…ca-n hiena parşivă, el n-a găsit!
Cangurul depresiv încercă din cel moment, din greu, să ţină totuşi cuplul “vesel” la distanţă…
Şi încercă din răsputeri să nu dea-ntregului prea multă importanţă,
Dar hiena în orgolul ei fiind prea crunt rănită, căci nu suporta să fie părăsită…
Se purta ca şi o vacă subit înnebunită, când realizează că de viţelul ei, tocmai, fusese despărţită…
Şi din ce în ce mai mult cangurului îi râdea în faţă…ba şi pe suricată o manipula şi i-o întărâta la harţă,
Căci, biata suricată, moartă de dragul hienei şi, precum văzură-ţi,
Fiind cu totul din idila extraconjugală scoasă…necunoscând miezul problemei…
Nici măcar nu fu un pic suspicioasă…în ce grad… putea fi, hiena ei, cea adorată, de libidinoasă!
Până când, într-o bună zi, cangurul înciudat se burzului şi îi scrise suricatei o epistolă l-apus de zi,
Ca în sfârşit să pună lucrurile la punct şi pe cei doi depravaţi în final să-i pedepsească…
(Mustră un înţelept şi se va întelepţi…mustră pe nebun şi te va urî…)
Şi chiar spera din suflet ca în virtutea iubirii ce suricatei, din nefericire încă i-o purta, să o trezească
Vru să o ajute pe tolomacă să iasă şi dânsa din visarea sa, s-o vază pe hienă, searbădă, parşivă…
Aşa cum este ea: o perfidă, o intrigantă si o profitoare…să vadă că şi-a bătut şi joc de ea…cât este de naivă!
Îi scrise, dar, suricatei doar câteva mici amănunte…deşi erau opt pagini ….nu scrisese nici pe sfert
(subiecte se adunaseră, oameni buni, într-un an întreg…aproape seară de seară…)
Poveştile sunt cât un munte, dar suricatei îi aruncase, din vârf, doar un mititel grăunte…
Şi cu toate că vroia s-o opărească… nu dorea de tot s-o fiarbă…carnea de pe os să-i cadă!
Insă avusese un efect mult peste cel scontat…căci suricata s-a înfuriat
Şi pe loc hienei i-a administrat un straşnic scărpinat (ceea ce pe cangur, sincer, l-a îndurerat!)
Şi-apoi prostovana mangustă, umblând cu durea-n suflet, mintea şi-a agonizat,
Iar de atâta neputinţă, fiinţă, vai, atât de slabă, în aceeaşi zi, s-a turmentat!
Apoi înnebunită şi plină de ură şi cu gând de răzbunare crudă,
Vru ca şi pe cangur să-l “doboare”…cu garda jos să-l împresoare…pornită nevoie mare!
Dis-de-dimineaţă se trezi… în grabă spre el se porni…
Îl ponegri şi-l terfeli şi apoi cu ochii roşii de nesomn şi lacrimi, chiar abătută ea mărturisi…
Că regretă mult, pe hienă şi pe cangur, că ea i-a cunoscut…că-ncrederea în ei, pe veci, ea şi-a pierdut…
Iată ce spuse mangusta profund “dezinteresată” pe cine amica lui “platonică” voise ca să cotârcească:
“Sunteţi două fiinţe infecte!“, se burzului suricata cangurului…
”De ce nu ai respins-o din prima clipă pe hienă?”
“De ce n-ai scos-o, de păr, din casă, ca pe-o “Marie-Magdalenă”?
Spuse disperată, săraca, trădată în dragoste, uluita suricată…
În mintea ei atât de tulburată, ea nu putea fi consolată, era ca vulpea de turbată!
(Un alt batjocoitor ajuns batjocorit de însuşi complicele său)
Dar norocul hienei fu că nici suricata nu are scrupule, nici onoare…sau valori
Şi îi putu ierta, cu ochii încă plini de adoraţie, “scăparea” amantei dumisale… chiar foarte iute şi uşor
(Bietul, suferea…ca în cazul macropodului… de aceeaşi orbire din dragoste necondiţionată)
Căci suricata ajunse subjugată de hienă…chiar mai rău ca marinarul de-o sirenă!
Cine ştie? Poate-o fi pledând hiena sură, versată şi patată…ceva de genul următor…?:
”Dragă şi nepreţuită suricată trebuie negreşit ca să mă apăr…
Nu, nu sunt eu cea vinovată…!
Că de fragezimea şi personalitatea cangurului fusesem eu aşa teribil îmbătată…!”
Că de-aş fi fost trează nu te-aş fi, nicicând, trădat eu…!”
Apoi, îi jură…poate…cât o iubeşte ea pe suricată…
(Ca şi cum s-ar uita-n oglindă…cu aceeaşi intensitate cu care este ea iubită!)
Totul a rămas la fel, ca-n vremurile bune de-altadată…
Iubirea trainică ce i-o purta nu fu, în jocul ei zburdalnic-năzdrăvan de “fetişcană”, defel, ea alterată…
Apoi, nu e ca şi cum s-ar fi-ntâmplat “ceva”…”idila” nu s-a consumat, vezi bine,
Câteva îmbrăţişări şi…sărutări nevinovate şi nesemnificative!
Cangurul a mărturisit, nu a cedat…! Mă cerţi degeaba, când chiar nu s-a întâmplat nimic, tocmai pe mine?
Poftim, problema-i pe de-antregul rezolvată!
Şi înceteză să te mai porţi ca şi-un copil tembel…de cu “favoruri” mai doreşti să fii, pe viitor, tratată!
Că doar nu ai nici tu optsprezece ani (asta fu chiar justificarea ce i-o servi cangurului!)…
Şi pe de-asupra nu sunt mama ta…
Cu astfel de prostii, în veci, să nu mai fiu, vreodată, deranjată!
Aşa că, la ce să fii tu suparată…căci ar fi mult mai multe avantaje….
Dacă ai fi, deci, care vra’ să zică… cum s-ar spune…”împăcată”!
De câte ori să îi repete…de ea este pe veci legată…să îşi aducă bine-aminte
Că pentru ea, de-atâtea ori şi în trecut, chiar şi onoarea şi-o riscase să fie crunt sacrificată!…
Să am pardon…fiind, totuşi, în ochii lumii măritată…!
Ei…bine, stimaţi cititori, dacă hienei îi plac doar partenerii/partenerele ce sunt clar “sub nivelul ei”,
Aşa cum mărturisea hiena, cu nonşalantă, cangurului, ea odată…
(referindu-se “subtil” la bou..nebănuind cât poate să fie de jignitor pentru cangur şi meerkată…
Aroganţa şi nesimţirea n-o vor părăsi pe hiena sură, crunt pătată, clar, niciodată!)
Pe semne, ca să-i fie tolomacii/tolomacele mai uşor de tras pe sfoară…
Ce e mai trist e, că toată personalitatea ei este doar pură fantezie, o minciună…
Toată viaţa ei e inventată şi se lasă de nesfârşite iluzii îmbatată…
Din nefericire chiar şi suricata fu chiar mult contaminată…
Căci şi viaţa ei intimă e un pic prea inventată…
Prietenele lui sunt ca şi nevasta lui Colombo…a detectivului
Se tot pomeneşte de ea, dar când să o vadă telespectatorul…hopa…NU-I!
Un psiholog cu patalama ar diagnostica-o pe hienă drept suferind de Sindromul Personalitătii Multiple (MPD)
Căci hiena joacă pe degete pe toţi…soră, mamă, copil, soţ, amant, “prieteni”, indiferent de ce sorginte…
Ea pe toţi îi manipulează, îi foloseşte pentru nevoile ei, pe toţi îi minte!
Ş-apoi nici nu-i de mirare că s-a “agăţat” cu disperare de suricată…
Trebuie să ţii cu dinţii de un aşa animal netot…!
Ştie, hiena parşivă, bine, că aşa o prostovană nu creşte peste tot, ca să i se şi asemăneze
Şi dacă pe ea ar pierde-o…i-ar fi foarte greu şi i-ar lua prea mult timp…pe alta-n loc ca să “dreseze”
Ar trebui să se lingă şi pe labe şi pe bot, măi vere, că suricata este-o trufanda tanără, holteie…
Ce nu doreşte încă legături serioase…nici vre-un altfel de uniune…ca să nu ii “dauneze”
Şi ea, carnivora vicleană, ştie cum s-o îmbuneze…fără să se-ndatoreze…
Mai pui că… mangusta îşi cunoaşte bine deja rolul ei în “acţiune”…
Capabilă şi să-i înţeleagă hienei chiar… şi delicata ei “situaţiune”…
Căci o declară şi în public, că n-ar renunţa nicicând la al ei comfort şi la aleasa ei “poziţie în societate”…
Ar fi capabilă să mulgă chiar şi-un bou (în cazul de faţă, soţul infidel) înnebunită fiind să capete doar “lapte”!
Fără scrupul ea se foloseşte de puiul său şi chiar a mărturisit în repetate rânduri,
Că intenţionează să profite cât poate de mult s-o facă…până ajunge micuţul la maturitate…
Ş-apoi, cine ştie? Poate chiar şi suricata o fi după banii “boului de soţ” şi ea ahtiată…
Poate a fost momită cu fel şi fel de “avantaje”…că doar, să fim sobrii, cin’ se-aseamănă se-atrage…!
Căci încercase chiar şi cangurului să îi îndese pe gât cadouri, în atâtea rânduri…ş-alte favoruri!
Mă-ntreb: cum de-a putut, oare, sa vază macropodul în cele jivine buni prieteni…?
Trebuia să-şi dea el seama mult prea bine…că sunt doi corupţi, ce-n loc de cap, au doar nişte pepeni!
Duet fals-josnic şi fără pic de omenie şi integritate…pe-o felie…
Oare ce-o fi fost în mintea cangurului…cap sec, minte dilie?
Când cangurului i-au plăcut, mereu, doar ce-i ce au valori şi poat’ să judece corect şi singuri pentru sine…
(N-ar fi crezut că suricata este fără pic de individualitate… o molâie)
Care repetă ce hiena mereu îi sugerează că e cool…ş-arată-n public bine…!
Să fie puternici psihic (nu violenţi fizic!) şi îi plac doar cei care au reală personalitate!
Nu-i plac fiinţele false cu vieţi mizere ş-inventate!
Cât de obositor trebuie hienei ca să-i fie… fiind ea veşnic nevoită
Să devină “conştiinţa” unui partener slab o viaţă-ntreagă…ce smintită!
Nici nu-i de mirare că fu ea de relaţia cu suricata atât de plictisită…
Şi căuta o altă consolare…de cangur încerca să se facă ea iubită!
Cangurului nu-i plac nici fiinţele desfrânate…nici uşor manipulate,
Facil de şantajat şi cu vorbe false ameţite şi-mbătate!
Ş-apoi, indiferent de părerea suricatei, care spuse cândva cangurului,
Spre justificarea hienei lui libidionase, că perversitatea hienei este semn de inteligenţă…
Cangurul insistă să îşi exprime şi-n privinţa asta părerea…
Îşi asumă iar riscul să-l antagonizeze…căci pentru el:
Perversitatea nu e semn d-inteligenţă, ci unul clar de decadenţă,
Minciuna nu poate-apăra onoarea, iar destrăbălarea nu indică valoarea.
Să ponegreşti pe altul, nejust, nu-nseamnă francheţe,
Iar făţărnicia nu este şi nu a fost nicicând considerată drept nobleţe!
Vorbele “colorate”, nu dovedesc cultura…(bălos, vacă furajată…)
Să trăieşti o viaţă ascunsă, să inşeli oamenii, chiar şi pe aceia la care juri că ţii, nu-nseamn-aventură!
Să recunoşti în public că eşti o desfrânată şi că “guşti din toate” nu este bravură.
Minciunile şi pornirile egoiste nu au demnitate,
Bătându-ţi joc de alţii, pe faţă sau pe la spate, nu este generozitate,
Iar atunci când ai familie şi mai ales un copil agăţat de poală
Şi duci o viaţă destrăbălată…fără să te gândeşti la implicaţii…aşa cum ar face-o orice mamă
Şi prin purtarea ta arunci pe toată familia ta doar mizerie şi dezonoare,
Frate…Atunci când ignori bun simţ şi nu ai tu deloc integritate…
Când nesocoteşti pe aste’ toate de mai sus… clar, se numeşte : IRESPONSABILITATE!
MORALA MULTIPLĂ:
“Seceri ce ai semănat!
Spune-mi cu cine te-ntâlneşti, ca să-ţi pun cine eşti!
Ai grijă mare în ce îţi pui sufletul …să nu fie cumva o latrină publică!
Fericirea unui om nu trebuie să fie nefericirea altuia!
Scopul nu scuză mijloacele….indiferent în ce secol trăieşti!
Când îţi asumi nişte riscuri, atunci trebuie să te pregăteşti pentru toate consecinţele ce le poate trage după sine!
Poverbe 2:16 -19, 5:1-14, 6:20-35… Geneza 18:20…
Cineva care nu are decenţa să fie sincer…nu merită nici măcar un strop de osteneală!
Veche de când lumea: Cine sapă goapa altuia…cade el în ea!
Şi preferata: Cine face ca mine, ca mine să păţească!
Mii de multumiri, domnului Of auăleu, trebuie s-o recunosc, ai avut perfectă dreptate:
“Ce nu te-omoară, te face (într-adevăr) mai puternic!”
Am şi eu una pentru domnia-ta: “Să nu nesocoteşti nicicând puterea cozii şi a minţii unui CANGUR, mai ales când ai fost şi avertizat”
The End
(Deva, 18.08.2009)
